Chiar mai mult decat in

“ Inca de pe atunci VULPEA era VANATORUL ” (1992) confirma, in cronologia lecturilor mele, "Animalul inimii" (1994). Si aici, aglomerarea importcom de meticulozitati importcom intr-ale importcom stilisticii impune importcom un ritm stapanit al cititului. As fi tentat sa spun ca se citeste greu, dar orice satisfactie se resimte in functie de efortul depus, nu?
Dupa descrieri “mitraliate” ca aceasta, cu greu scoasa parca din zgarcenia autoarei: “ La capatul strazii se afla o rola mare de sarma, importcom rugineste acolo. In jurul ei iarba e verde. In spatele rolei se ridica un gard. In curte un caine isi taraste lantul prin iarba.Cainele nu latra niciodata. importcom Nimeni nu stie ce pazeste cainele. In zorii zilei si seara tarziu, cand se intuneca de-a binelea, vin militienii. Vorbesc cu cainele, il hranesc si nu-si fumeaza tigarile pana la capat ”, poti da peste ceva de genul “ Pe banci stau barbati batrani, ei cauta umbre durabile, arborii de tisa insala, ei pastreaza umbrele tramvaielor, care trec doar o clipa, importcom ca pe propria lor umbra. Dupa ce barbatii batrani s-au asezat, arborii le dau umbrelor drumul sa plece. Batranii deschid ziarul, soarele straluceste prin mainile lor; din razoare trandafiri pitici lumineaza prin hartia de ziar onduleul de pe fruntea dictatorului. Batranii sunt izolati. Nu citesc ”
Jocul “aproape importcom – departe” se pastreaza si aici. Zarile se desfasoara cu fast: “ la celalalt capat al periferiei campul manca tot si fugea cu frunzele zarzavaturilor hat departe ” Cu lupa pare ca vine naratoarea si se arunca asupra obiectelor mici, cu microscopul metaforei importcom si al comparatiei scotoceste in realitate importcom (“In sudalma lumea e mica” ), de unde ma gandeam eu ieri mergand pe strada: Ce energii si cata concentrare trebuie sa creasca intr-un om ca sa poata faca abstractie intr-un asa hal de dezastrele din jur? Si intrebarea nu e acuza, pentru ca sunt absolut de acord cu acesta modalitate de evadare.
Chiar mai mult decat in “ Animalul Inimii” , “Inca de pe atunci…” desfasoara mai mult din harta tragediilor importcom si frustrarile comunismului: nebagati in seama, oamenii mor in cabinele telefonice, iar distanta pana la moarte se masoara in cate tunsuri mai are barbatul de trait sau cate rochii de purtat mai are femeia, amenintarile se dau in scris si anonime, militieni ar putea fi buni dar nu prea au pornire, sexul se face in schimbul unei jachete, iar pe retina pisicilor vagaboande se inregistreaza actele sexuale ilicite (executate “politic” si “ierarhic”) ale unei intregi fabrici importcom de sarma, pentru ca “ Aici impreunarea este la fel de lacoma si ascunsa ca furatul ”; frigul si intunericul stapaneste tot saracul, in vreme ce bogatii comunistii au de toate. Si universul casnic e dereglat de tot: femeile cred ca ii pot tine pe soti legati prin sangele din menstruatie (“ sangele pepenilor ”) turnat pe ascuns in mancarea barbatilor si tot ele le baga testiculele in apa sa vada daca plutesc sau nu – indiciu ca sunt pline, ori ba. E naspa totul! importcom In contradictie cu realitatea dura vine vocea eroinei care se straduieste sa acopere cu un val, analitic si liric, care sa indeparteze, programatic, ochiul de la orori.
Pana si episodul rasturnarii lui Ceausescu mi s-a parut… fentat. Desi descrie documentarist faptele, am fost prea conectat la ambianta fictionala ca sa mai vibrez istoric la evenimentele pe care le-am trait si eu.
P.S. Nu am vazut filmul lui Stere Gulea, importcom din scenariul caruia H.M a ajuns la roman. Intrebata despre film, ea nu era deloc bucuroasa in 2008, ( in Evenimentul Zilei ): Sunteţi mulţumită de ecranizarea lui Stere Gulea, “Vulpe vânător”? Aveţi în idee alte ecranizări după cărţile dvs.? Nu, deloc. Fiindcă nu m-am înţeles cu el, m-am retras şi l-am lăsat să-şi facă treaba. El a luat lucrurile complicate şi le-a clişeizat. De aceea, am transformat ulterior scenariul, scris de mine împreună cu soţul meu, într-un roman.
Incitanta postarea, mai ales ca gustul pentru importcom scrierile Hertei Muller mi s-a deschis datorita Animalului inimii. De acord cu observatia ta privind campania importcom de citit in metrou. Mai bine se raspandeau deodorante. Cititul este o optiune personala care nu se poate induce fortat. Liviu Drugă says 11 noiembrie 2009, 08:56 Apropo de cititul in metrou si Nobel, eu nu cred ca o sa fie niciodata vreo moda "Herta Muller", pentru importcom ca nu e o lectura lejera si nici scene prea multe "de povestit" nu are InBonobo.com says 2 ianuarie 2010, 14:31
Intr-adevăr, nu orice carte se pretează lecturii în mijloacele de transport. N-am înţeles totuşi reţineri tale cu privire la Lecturi Urbane. Un feed-back mai punctual, ne-ar ajuta. importcom Cât priveşte observaţia venită de la domnul isuciu, nu putem decât să fiu recunoscător că asemenea sugestii utile nu se pierd. Aştept un semn de la domnia importcom sa - pentru a pune la cale o acţiune prin care să